Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase - Căi ferate încrucișate
Ultimele bileteÎn 10 zilePetreceriiaBilet

Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase - Căi ferate încrucișate

Data

joi, 19 noiembrie 2026

Ora

19:00

Locație

Sala Palatului
București

Preț

de la 104.99 lei

Despre eveniment

Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase revin la Sala Palatului cu un nou spectacol conceptual „Căi ferate încrucișate” Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase pregătesc, așa cum o fac de patru ani încoace, un spectacol conceptual ieșit din comun la Sala Palatului. Pe 19 noiembrie, concertul „Căi ferate încrucișate” aduce pe scenă invitați speciali, decor inedit și momente muzicale distinse. --- De patru ani încoace, scena Sălii Palatului găzduiește o serie anuală de evenimente ce aduc în prim-plan bogăția muzicii lăutărești, în forma unor spectacole conceptuale pline de culoare, decoruri meșteșugite și muzici atent culese. Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase revin pe 19 noiembrie, pe aceeași scenă, cu evenimentul „Căi ferate încrucișate” - concertul care va descoase contradicții și va desființa mituri chiar în fața publicului. „Continuăm tradiția anuală a întâlnirii de la Sala Palatului, pe 19 noiembrie cu spectacolul „Căi ferate încrucișate”. Ca de obicei, pe lângă Lăutarii de mătase, voi mai avea invitate și alte trei grupuri de muzicieni de tradiție. Povestea de anul acesta are în centru laitmotivul «călătoriei». În acest sens și fotografia de afiș este realizată în trenul «Moldovița», o adevărată minune tehnică de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Muzicile pe care le voi aborda reprezintă ultimul tren al unui tip de estetică pe cale de dispariție. «Căi ferate încrucișate» este un spectacol al contradicțiilor, în care mi-am propus să lupt împotriva clișeelor și preconcepțiilor cu privire la feluritele noastre identități muzicale. Mi-aș dori ca publicul să simtă cum prejudecățile dispar în fața muzicii. Ce e interesant, dincolo de concept, este că o parte dintre muzicienii care vor urca pe scenă sunt, de fapt, copiii, nepoții și strănepoții lăutarilor cu care eu am cântat la începutul carierei mele, în urmă cu 15 ani. Sper ca și anul acesta, publicul să urce cu mine în tren. Le promit, așa cum i-am obișnuit, că am să-mi dau sufletul pe o scenă înconjurată de decor construit și NU de ecrane și randări realizate prin efecte speciale sau cu ajutorul inteligenței artificiale”, a declarat Simion Bogdan Mihai despre ideile ce stau la baza spectacolului. Pe 19 noiembrie, publicul va avea parte de o seară în care realitatea muzicii vii spulberă mituri, explorează cu iscusință contradicții. Va fi o ocazie unică de a parcurge, în această călătorie, mai multe „stații muzicale”, fiecare cu caracter și suflu proprii. Un eveniment produs de KIMARO Entertainment, susținut de Rock FM. Pentru ca toți participanții să se bucure în siguranță de o experiență memorabilă, accesul la eveniment se face respectând regulile de mai jos: 1. Accesul Copiilor - Gratuitate până la 6 ani: Accesul copiilor cu vârsta de până la 6 ani inclusiv este gratuit, fără loc asigurat pe scaun (copilul va sta în brațele însoțitorului). - Bilet peste 7 ani: Copiii cu vârsta de peste 7 ani au nevoie de un bilet valabil de acces la Eveniment. - Recomandare: Evenimentul este de interes general, recomandat persoanelor peste 12 ani. De asemenea, recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copiii mici, având în vedere nivelul ridicat de zgomot și efectele speciale de lumină. - Verificare: La intrarea în sală se poate solicita un act doveditor pentru vârsta copilului. 2. Accesul Persoanelor cu Dizabilități Conform procedurii oficiale a organizatorului și în baza Legii nr. 448/2006, accesul persoanelor cu dizabilități și al însoțitorilor acestora se face respectând pașii de mai jos: 1. Solicitare prealabilă: Cu maximum 7 zile înainte de data evenimentului, se va trimite o solicitare pe e-mail la adresa: [email protected]. Ce trebuie să conțină cererea: - Numele și prenumele solicitantului (persoana cu dizabilități). - Evenimentul la care se dorește participarea. - Numărul de bilete solicitate (specificând dacă există sau nu însoțitor). - Gradul de handicap și natura acestuia (vizual, fizic etc.), cu mențiunea expresă dacă se utilizează un scaun rulant. - Copii după actele doveditoare valabile (certificatul de încadrare în grad de handicap și actul de identitate). 2. Aprobare și Termene: Organizatorul va analiza cererile în ordinea primirii (primul venit – primul servit), în limita locurilor disponibile (minimum 2 locuri rezervate pentru scaune rulante per eveniment, conform normelor ISU). Răspunsul privind aprobarea va fi transmis cu minimum 5 zile înainte de începerea evenimentului. 3. În ziua evenimentului: Solicitantul se va prezenta la intrare cu mesajul de aprobare/biletul primit, însoțit de actul de identitate propriu și al însoțitorului. Important: Nicio cerere trimisă mai târziu de termenul de 7 zile înainte de eveniment nu va fi luată în calcul. În cazul aprobării, dacă nu mai puteți participa, aveți obligația de a anunța organizatorul cu cel puțin 24 de ore înainte, pentru a evita penalizarea la următoarele evenimente.

Categorii de bilete

VIP PresaleEpuizat
Categoria 1 PresaleEpuizat
Categoria 2 Presale221.64 lei
Categoria 3 Presale179.22 lei
Categoria 4 Presale136.8 lei
Categoria 5 Presale104.99 lei

Prețurile sunt cele publicate de iaBilet la ultima verificare.

Alte evenimente în București

de la
104.99 lei
Cumpără bilete